FCC Baschet UAV Arad găzduiește sâmbătă, de la ora 15, la Sala Sporturilor „Victoria”, primul meci din play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Feminin, cu Rapid București. Va fi un duel între echipele clasate pe 3 și 6 în sezonul regulat. Arădencele au acumulat 25 de puncte (11 victorii/3 înfrângeri), iar bucureștencele 17 (3/11).
„Galben-albastrele” au câștigat ambele dueluri din sezonul regulat, cu 69-64 la Arad și 81-64 la București. În sezonul trecut s-au impus cu 2-1 la general în finala mică, când Rapid avea și straniere. Acum are doar câteva românce cu experiență, astfel că arădencele sunt favorite.
„Avem întotdeauna așteptări mari în play-off. Pe hârtie suntem favoriți, dar trebuie să o demonstrăm pe teren. Cine știe ce vor pregăti pentru noi, trebuie să fim foarte serioși, să ne apărăm tare de la început și să știm ce să facem pe parcursul meciului. Cred că toată lumea poate juca sâmbătă, cred că putem să câștigăm meciul, dar trebuie să jucăm tare. Suntem mai înalte, avem centri dominanți, cred că trebuie să îi folosim mult. Fundașii noștri pot juca pentru pivoți sau pentru ele. Trebuie să folosim jocul de interior și de afară, fetele să nu fie egoiste, să jucăm colectiv, asta este important”, a spus Miroslav Popov, antrenorul arădencelor.
Andreea Fleșer: „Vă așteptăm în număr cât mai mare, sâmbătă la meci, alături de noi. Fiind un meci în play-off, îl tratăm cu seriozitate. Ne concentrăm pe ce avem noi de făcut și ne pregătim pentru ceea ce urmează”.
Bilete
FCC Baschet UAV Arad a pus în vânzare biletele pentru meciul cu care deschide primul tur de play-off, care va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 15, la Sala Sporturilor „Victoria”. Acestea pot fi cumpărate on-line, accesând link-ul. Biletele sunt 30 de lei la zona VIP, iar în restul sălii, pentru adulți costă 10 lei on-line și 15 lei la sală, în ziua meciului, iar pentru copiii între 3 și 14 ani sunt de 5 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!