Până la urmă, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis ca echipele de juniori A şi B de la Şoimii Pâncota să piardă meciuri „la masa verde”, în faţa echipelor Interstar Sibiu, CSŞ Caransebeş, CFR Simeria şi LPS Sebeş. La Caransebeş şi Simeria, ambele echipe chiar, adică Under 19 şi 17.
Pentru a vă face o imagine mai clară asupra tertipurilor la care s-a recurs până acum, trebuie să spunem că în doar două meciuri, adică primele două etape (!), cei de la Pâncota au disputat meciurile aşa cum spune regulamentul. Iar acum suntem după etapa a XII-a! În tot acest timp, oficialii de la Şoimii, la instrucţiunile italienilor, au reuşit să păcălească vigilenţa arbitrilor, ori s-au înţeles cu echipele adverse. Într-o deplasare, de exemplu, au plecat 14 tineri, pentru cele două meciuri; în alta, s-a „stricat microbuzul”, sau s-a accidentat un jucător şi cum erau doar şapte, arbitrul a pus capăt meciului. În jocurile de acasă, nu a existat Ambulanţă, de cele mai multe ori. Dar, de fapt, de fiecare dată nu au existat bani pentru organizarea meciului, iar la partidele din deplasare, la unele Şoimii nu s-au prezentat, sau dacă au făcut-o, doar câţiva jucători erau, insuficienţi pentru două echipe. S-au făcut tot felul de documente (în special cele care spun că s-a stricat mijlocul de transport pe drum), recunoscute de FRF, şi nu s-a dat neprezentare, ci doar scor de forfait, mărturie stând şi ultimele decizii ale Comisiei de Disciplină. Aşa este ţinută Şoimii Pâncota în viaţă de FRF, căci prima echipă trebuia exclusă de mai multă vreme, dacă juniorii nu se prezentau la trei meciuri.
Mincinoşii revin!
Beneficiind, astfel, de bunăvoinţa Federaţiei, italienii au tupeul să continue. Au vrut să amâne meciul cu Dacia Unirea Brăilă, dar au făcut demersul prea târziu şi nu s-a acceptat nicio derogare. Deci, sâmbătă, de la ora 11, la Şiria, ar trebui să se dispute partida. Dar, de unde jucători? Majoritatea nu mai cred în promisiunile lui Massone (foto) et comp., nişte mincinoşi, aşa că am putea asista la finalul de poveste de la Şoimii, a doua neprezentare însemnând, automat, excluderea din campionat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!