„Mingi pe muchie de cuțit, aprig disputate, răsturnări de situație, incluzând chiar finala junioarelor, lucruri caracteristice echipelor feminine”, a fost caracterizarea pentru cele întâmplate la baza „Constructorul – UVVG”, realizată de prof. Petre Vidican, principalul organizator al evenimentului.
La categoria junioare, „careul de ași” a inclus perechiile: Elena Demian / Teodora Cotumbianu (CSȘ Bega Timișoara), Iasmina Văleanu / Lorena Rekican (Hand United Arad), Aryana Gadian / Cybill Catargiu (Bega) și Diana Nunciu / Roxana Suciu (Han United). Podiumul la senioare a fost 100% bănățean, cu fete din Timișoara, Caransebeș și Lugoj: Adriana Melniciuc / Ioana Ordean, Georgiana Tudosie / Denisa Pujky și Bianca Șvaia / Andreea Niculiță. La un pas de podium s-au aflat Corina Vlad și Anca Pienescu (Hand United).
Răsplata a constat în: flori, diplome, medalii, cupe, premii în obiecte oferite, dar și cecuri în valoare de 1200 lei, pentru senioare, oferite de oamenii de suflet, apropiați ai clubului CS Hand United: Tehnodomus, Mikasa, New Outlet City sau Chic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!