ARAD. Toate drumurile iubitorilor sportului arădean trebuie să ducă, miercuri seara (ora 19), la Sala Sporturilor. Campioanele inimilor noastre, fetele de la Univ Goldiş ICIM, au nevoie de susţinerea suporterilor pentru a face pasul decisiv spre marea finală. „Este un meci cât un campionat. Cine pierde îşi poate lua adio de la titlul naţional. Am mare încredere în dorinţa de victorie a fetelor noastre şi sunt convins că publicul va fi, ca de atâtea alte ori, la înălţime, ne va purta pe aripile unui nou succes de poveste” – spune Marcel Urban, preşedintele celei mai titrate grupări arădene din sporturile de echipă. Care a ţinut să mai precizeze: „Vom juca şi în memoria Aliciei Gladden, decedată într-un tragic accident la doar 27 ani. Micul Jordan va rămâne în istoria clubului nostru”.
Ultima bătălie în războiul Arad – Satu Mare din semifinalele Ligii Naţionale pleacă de la scorul de 1-1, la general, ambele echipe fructificându-şi avantajul terenului propriu. Un atuu pentru Monica Brosovszky şi coechipierele ei, care poate compensa subţirimea lotului galben-albastrelor. „Avem şase jucătoare cu suflet mare. Cred în ele, în steaua lor norocoasă, chiar dacă întâlnesc o echipă cu o bancă de rezervă mult mai lungă” – a punctat prof. Dan Moraru.
De partea cealaltă, tehnicianul Dan Fleşeriu joacă murdar, în stilu-i caracteristic: „Aradul joacă foarte dur, iar arbitrii protejează echipa Aradului, pentru că ştiu că au doar şase jucătoare în lot. Dacă ştiam ne făceam şi noi o echipă mai scurtă, să avem parte de acelaşi tratament”. Vorbe care va inflama spiritele (şi) printre suporteri, dinspre Satu Mare anunţându-şi prezenţa o mică galerie.
Arbitrii, la secret
Mai marii Federaţiei se străduiesc să ţină la secret numele arbitrilor care vor oficia confruntarea Univ Goldiş ICIM Arad – CSM Satu Mare, pentru a-i feri de … presiunea conducătorilor celor două echipe. Oficialii arădeni nu au nimic împotriva acestei decizii, dar speră să nu se trezească la joc cu arbitrii care au arătat mereu că au „un dinte” împotriva Aradului sau care au legături de rudenie şi afaceri cu … antrenorul echipei din Satu Mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!