Un duel al orgoliilor, în care jucătoare emblematice pentru sportul cu mingea la coş din România, precum: Monica Brosovszky, Ancuţa Stoenescu, Chrissy Givens, Monique Coker ori Porcia Green, sunt azi rivale, deşi, mai ieri, erau colege de echipă.
O confruntare deschisă oricărui rezultat, care sperăm să se decidă pe teren şi nu în culise, iar legătura de rudenie dintre preşedintele FR Baschet, Horia Păun şi un oficial al clubului de pe Dâmboviţa, să nu conteze pentru cei cu fluierul. „Cea mai bună echipă să facă pasul spre marea finală” – este dorinţa preşedintelui galben-albastrelor, Marcel Urban, în timp ce antrenorul Jose Araujo simte echipa extrem de motivată: Aşteptarea mea vizavi de Final Four-ul Cupei României este să facem meciuri cât mai bune. Ne aşteaptă o semifinală dificilă cu Târgovişte, care are avantajul că joacă pe teren propriu. Avem tot lotul la dispoziţie, chiar dacă Williams nu e refăcută complet. Fetele sunt montate, abia aşteaptă meciul de miercuri, este o atmosferă normală în cadrul lotului nostru.
Interesant de urmărit care va fi jucătoarea străină din lotul Aradului care va rămâne în afara lotului, ştiut fiind faptul că doar 6 straniere pot fi trecute pe foaia de arbitraj. Nici pentru Chrissy Givens nu va fi un meci prea uşor. Jucătoarea de peste Ocean a câştigat tot ce se putea câştiga, sezonul trecut, cu Univ Goldiş ICIM Arad, club care a ajutat-o şi cu formalităţile necesare obţinerii paşaportului macedonian, iar miercuri se vede nevoită să întoarcă armele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!