SÂNTANA. Numai în pielea lui Doru Herţeg, observatorul de arbitri prezent la jocul Unirea Sântana – UTA, nu am vrea să fim. La câte prostii a făcut centralul Alexandru Ilea la debutul său în Liga IV, cred că a umplut carneţelul. Iar măsurile vor fi, cu certitudine, pe măsură.
Simţind că au în teren un fluier fricos, jucătorii celor două echipe s-au întrecut în şicanări, intrări tari, peste limita regulamentului, impulsionaţi dinspre băncile de rezervă. Printre decizii aiuritoare, care au avut darul de a nemulţumi ambele tabere, s-au înscris cinci goluri: Vuin, Paven şi Ciocan, respectiv, Ghiunghiuş şi Gheorghiţă. Scandalul a pornit în min. 87, după un fault dur a lui Giurgiu asupra unui utist şi o ripostă necontrolată a lui Gheorghiţă, care a culminat cu arătarea organului genital către tribună (!?). A urmat o bătaie generală, ca-n Vestul Sălbatic, la care a participat cine a vrut şi cine nu a vrut. Pierdut în spaţiu, după vreo zece minute, Ilea a arătat cinci cartonaşe roşii: Giurgiu, Ciornei şi Cl. Popa, respectiv, Gheorghiţă şi Vlad. În prealabil, antrenorul oaspeţilor, Dan Stupar, a fost şi el eliminat pentru proteste.
Prelungirile nu au mai adus nimic nou, Unirea Sântana impunându-se în faţa celor de la UTA II cu scorul de 3-2, dar cu siguranţă „meciul” va continua la Comisia de Disciplină din cadrul AJF Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!