Onoare, iar cei de la Pro Gurba să facă o figură frumoasă în Promoţie”.
În privinţa bazelor sportive, Radiţa recunoaşte că este loc de mai bine. La Chereluş se finalizează lucrările la vestiare, urmând ca până vara viitoare împrejmuirea gardului să fie rezolvată, atât la Gurba, cât şi în satul de baştină a primarului Aurel Radiţa.
În privinţa viitorului, edilul comunei din Şicula ne-a vorbit despre două proiecte de suflet: „La sfârşitul turului Ligii VI, undeva în luna noiembrie, vom organiza pe terenul din Şicula a 4-a ediţie a Memorialului Petru Dehelean, cel care a dat numele arenei comunale. Ceva mai devreme, pe terenul sintetic din curtea şcolii din Şicula, vom organiza un mini-turneu de fotbal pentru elevii de gimnaziu, care se vrea a deveni tradiţional, ce va purta numele regretatului Viorel Hanc, un fiu al comunei care a ars pentru fotbalul şiculan”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!