Regal pugilistic, sâmbătă seara, la Ştrandul Neptun, peste 600 de împătimiţi ai nobilei arte fiind martorii unui spectacol de calitate în cadrul Centurii Aradului, eveniment organizat de Ruben Stoia, omul care menţine aprinsă flacăra boxului arădean. Au fost 25 de partide de amatori şi trei de profesionişti. Cele din urmă aşteptate cu real interes. După ce Sergiu Marușca (Boxing Club Ruben Stoia) l-a învins prin KO pe Vasile Ene (Club Robert Cristea București) şi Daniel Corbeanu (M Box Timișoara), tot prin KO, pe moldoveanul Alexandar Ghiziliuc, în ring a urcat favoritul publicului, arădeanul Eduard Gafencu, neînvins de peste 18 luni. Pugilistul pregătit de Ruben Stoia a încrucișat mănușile cu Oleg Risiug, campionul Republicii Moldova la amatori, în cadrul categoriei 79 Kg, După patru runde în care superioritatea lui Gafencu a fost evidentă, arbitrii l-au declarat învingător, în unanimitate, pugilistul de la Box Club Ruben Stoia Arad ajungând la a treia victorie la profesionişti.
Victoria cea mai de preţ
Însă cea mai importantă victorie a obţinut-o Florinel, băiețelul care asistă deseori la antrenamentele lui Edy în ringul de la „Motorul”, dar și la meciurile UTA-ei. Copilul suferă de o boală neurologică, iar familia sa trece prin momente grele, Centura Aradului din acest an fiind organizată special pentru el. S-au strâns 18 000 lei: 8 000 din încasări şi alţi 10 000 au fost donaţi de firmele Maxximus şi Arman Sport pentru achiziţionarea unui cărucior electric, indispensabil lui Florinel. „Vă mulțumesc tuturor celor care ați venit la Centura Aradului și ați înțeles că Florinel are nevoie de ajutorul nostru!”, a spus Edy la finele galei de box.
O gală ce nu ar fi fost posibilă fără implicarea unor oameni cu suflet mare, care sunt mereu alături de Ruben Stoia. Vorbim despre deputatul Dorel Căprar, rectorul Universităţii Aurel Vlaicu, Ramona Lile şi firma Dey Security.
„Am reuşit într-un timp scurt să organizez Centura Aradului, un eveniment de suflet şi pentru sufletul lui Florinel. Mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături, oferind o lecţie de solidaritate. Mulţumesc lui Mihai Leu şi Flavius Biea pentru prezenţă” – a spus Ruben Stoia.
Opt de la Academie!
În cadrul Centurii Aradului, în ring au urcat şi opt pugilişti din cadrul Academiei Ruben Stoia. Cinci dintre ei au obţinut locul unu: Andrei Otvoş, Daniel Otvoş, Florin Otvoş, David Otvoş şi Cristian Panda. Alţi doi au pierdut: Vladimir Stoica şi Robert Sadula, iar Cătălin Moţ a făcut meci nul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!