Meciul ambițiilor și orgoliilor, dintre Național Sebiș și CS Ineu nu a fost onorat așa cum se cuvine de către oaspeți. În afara unei ocazii imense și a două mingi centrate în fața porții, pe lângă care ineuanii au trecut, elevii lui Sculici nu au mai reușit mare lucru. E drept, oaspeții s-au gândit mult la o remiză, probabil tactica a fost pliată pentru un scor alb, dar unii jucători nu s-au ridicat la pretențiile unui asemenea meci.
Gazdele, în schimb, au fost mai puternice, au pus mai multe probleme portarului Bujor, au fost mai concrete, mai bune, până la urmă. Elevii antrenați de Călin Cojocaru au fost răsplătiți, până la urmă, în minutul 70, atunci când s-a marcat singurul gol al meciului. Mihuța a șutat puternic, din lovitură liberă, Bujor nu a reușit să respingă decât până în bară, mingea a revenit în teren și – pe fază – cel mai important jucător al sebișenilor, Gelu Velici (foto) a marcat din fața careului mic: 1-0.
Ineuanii nu au avut putere să riposteze, așa că derbyul Aradului a revenit lui Național Sebiș, care iată – surprinde plăcut – după ce în etapa de debut, cu FC Hunedoara, a arătat destul de rău. În schimb, după aceea, sebișenii au reușit două victorii și un egal, fară să primească gol, ceea ce înseamnă destul de mult.
Național Sebiș: Păduraru (Merșca) – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Mihuța (Stegaru) – Rus, Unguru (Lazea), Susan (Călin) – Velici. CS Ineu: Bujor – Popovici (Clej), Wild, Tudoroiu, Hulbăr – Bier, Tomuț – Ciocan, Kocsis (Șulumberchean), Stănaia (Filimon) – Mașniță (Huțanu). Au arbitrat: D. Micloșină (Reșița) – la centru, S. Neichi (Satu Mare), I. Cozorici (Zalău) – asistenți. Obs. FRF: I. Spătaru (Timișoara) și D. Scridon (Arad).
Citiți principiile noastre de moderare aici!