Echipa pregătită de profesoara Elena Szomoru a încheiat neînvinsă întrecerea la care au fost prezente 9 formații, în ultimul act depășind Liceul Baptist „A. Popovici” (profesor Ovidiu Ţăndău), scor 2-0 (25-7, 25-9). Din lotul campionilor, care au fost încurajați de o inimoasă galerie, au făcut parte: Emanuel Ardelean, Vald Jurcă, Dan Hontău, Alexandru Suloman, Robert Czako, Andrei Preda, Raul Goldiș, Răzvan Camen, Cristian Cornea, Raul Dandu, Robert Kiss și Călin Diosan. Astfel, „Ghiba” s-a calificat la faza zonală, programată între 29-31 martie, în judeţul Caraş-Severin.
A treia treaptă a podiumului a fost ocupată de Liceul de Electronică și Automatizări – fostul CFR – (profesor Monica Stertl), care a depășit, în finala mică, scor 2-0, formația Liceului Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu, setul secund fiind deosebit de disputat, 30-28.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Raul Barta, inspectorul de specialitate din cadrul ISJ Arad, Mariana Tomescu, profesorul responsabil cu O.N.S.Ş. la volei, şi Radu Sabău, preşedintele CS ProVolei Arad. S-au acordat diplome, cupe, medalii şi trei premii speciale, care au ajuns în posesia lui: Andrei Preda („Ghiba” – cel mai bun ridicător), Răzvan Motoc (Baptist – cel mai tehnic jucător) și Adrian Matica (CFR – cel mai bun atacant).
Citiți principiile noastre de moderare aici!