În lipsa Ştefaniei Chiriac (accidentată şi implicată în susţinerea examenului de licenţă la Bucureşti), noua vedetă a secţiei de gimnastică ritmică este Sonia Ichim, sportivă intrată în vederile antrenorilor federali pentru acţiunile lotului tricolor de junioare, chiar dacă este mai tânără decât celelalte fete selecţionate.
Gimnastele pregatesc noul sezon de ritmica
Reactualizat la:
ARAD. Prof. Daniela Chiriac şi elevele sale de la CS Municipal prepară noul sezon de ritmică. Încălzirea va fi făcută în luna aprilie, la Cupa CSM, concurs cu participare internaţională, după care vor avea loc Campionatele Naţionale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni, pe fondul volatilităţii sporite de pe piaţă, în urma escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg.
Local
AJIP a dat startul înscrierilor la petrecerea care va avea loc la Salonul Tabiet Events.
Local
Filmul aduce în fața publicului o poveste de dragoste amuzantă, profund emoționantă și captivantă.
ARADON Sport local
Desfășurat în perioada 18-20 octombrie la Izvorani, Campionatul National Ne Waza U21 a avut pe podium mai multe sportive ce provin de la CS Unirea Sântana.
Advertorial
BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și argintului, electronicelor sau a ceasurilor. Cu prețuri competitive și transparență absolută, BSG este alegerea ideală pentru cei care au nevoie rapid de bani.
Mapamond
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că „Moldova s-a confruntat cu un atac fără precedent asupra libertăţii şi democraţiei”.
4
Local
Sfaturi de la Vali Porcișteanu atât pentru proaspeții șoferi, cât și pentru cei cu experiență la volan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!