Chrissy Givens a fost aleasă MVP-ul rundei în urma evoluției senzaționale din derby-ul câștigat de echipa arădeană în fief-ul lui Sepsi Sf. Gheorghe, cu scorul de 74-64. Extrema de forță a Univ. Goldiș ICIM a avut o contribuție decisivă la victoria echipei antrenate de Dan Moraru, trecându-și în cont, în 40 de minute de joc, o eficiență de 29 de unitati, cu un randament de 0,725 și o linie statistică în care a punctat cu un double-double: 28 puncte (3×3), 11 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții. Astfel, Givens își trece în cont cea de-a treia distincție din actualul sezon, dupa cele obținute în etapele a VII-a și a XIII-a.
Tot în cadrul etapei a XVI-a au mai evut evoluții notabile: Gabriela Cursaru (eficiență 39 de unități și 40 de puncte, recordul sezonului), de la Olimpia Brașov, și Vladinka Erak (eficiență de 27 de unități și 25 puncte), de la Sportul Studențesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!