În luna februarie a plecat dintre noi reputatul antrenor emerit la tir, Ion Vasilescu, care din 1981 până în 2017, vreme de 36 de ani, a activat la CS Municipal Arad, punând umărul la salba de performanţe naţionale şi internaţionale ale pistolarilor din orașul nostru. Sportivi de mare valoare, cum ar fi directorul actual al CSM-ului, Lucia Mihalache – maestră a sportului şi de două ori prezentă la Jocurile Olimpice, în 2008 şi 2012, dar şi Iulian Raicea – medaliat cu bronz olimpic la Sydney 2000, Gheorghe Pop – actual antrenor coordonator al secţiei de tir, deputatul Adrian Todor – medaliat la ruropenele de juniori, Francesca Morar – fostă pistolară de succes a clubului, dar şi cel mai valoros pistolar al momentului la CSM Arad, Casian Codrean, component al lotului naţional, cu perspective de participare la viitoarele ediţii ale Jocurilor Olimpice, au fost doar câţiva dintre elevii lui Ion Vasilescu.
Pe lista reputatului antrenor s-a aflat şi Grațian Vrăbieș. Fără a avea succesul celor de mai sus, abandonând – de altfel – tirul foarte devreme pentru a urma calea studiilor universitare, Vrăbieș se poate lăuda cu un titlu de campion naţional de juniori în proba de pistol liber. Avea doar 17 ani pe atunci, toată cariera și viața în față, dar destinul implacabil l-a trimis pe Grațian, la doar 22 ani, lângă mentorul Vasilescu.
Un tragic accident i-a curmat visele. A plecat dintre noi într-o lume mai bună, pentru a-şi întâlni antrenorul. Omul care i-a pus pistolul în mână, omul căruia i-a datorat aurul naţional.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Citiți principiile noastre de moderare aici!