Zărăndanii au deschis scorul rapid, în min. 18, atunci când de la o intercepţie reuşită de Mașniță, mingea a ajuns la Huțanu, care a reluat spectaculos din 14 metri, sub bară, 1-0. Acelaşi Maşniţă a ratat desprinderea, după care oaspeţii au rămas în 10 oameni (min. 41). Chiar şi aşa, oaspeţii au fost mai periculoşi în partea secundă, dar tabela a rămas nemodificată până în ultimul minut de joc. Atunci, Hulbăr a fost agățat în careu de Pîrvulescu, iar penalty-ul a fost transformat de Ciocan, cu toată opoziţia portarului Popescu, acesta ghicind colțul, fără să poată opri mingea din drumul său spre plasă.
CS Ineu a mizat pe următorii jucători: Mitrea – Zdrențan, Iaroș, Bier, Hulbăr, Clej (Popovici), Ciocan, Huțanu, Spătaru, Botaș (Talpaş), Mașniță (Cioboată).
Citiți principiile noastre de moderare aici!