ARAD. Sala Sporturilor „Victoria” găzduiește, miercuri, de la ora 18:30, primul meci din EuroCup Women după 12 sezoane, iar cerințele au crescut foarte mult. FCC Baschet UAV Arad a făcut mari eforturi pentru a aduce sala cât mai aproape de standardele impuse de regulament. „Sala Polivalentă așteaptă publicul în haine noi. Parchetul a fost vopsit conform cerințelor FIBA și a fost montată o instalație de iluminat cu care ne încadrăm la cele mai înalte standarde”, a spus președintele Urban.
Parchetul a fost vopsit săptămâna trecută. Ca să îi permită să se usuce, „galben-albastrele” s-au antrenat pe unde au putut pentru a respecta regulamentul care cere doar linii de baschet.
Planurile au fost stricate de competițiile de dans de la finalul săptămânii, organizatorii neluând măsurile de bun simţ pentru protejarea parchetului proaspăt vopsit, care a avut de suferit, apărând găuri în mai multe locuri. Pentru că, deh, au închiriat sala şi pot face ce muşchii lor vor…
Trimite articolul
XDar vedeti ca acele zone degradate din vopsea releva in primul rand faptul ca vopseaua nu s-a aplicat cum trebuie si ca s-a aplicat mult prea gros. Trebuia aplicata in mai multe straturi subtiri, ca sa aibe vopseaua posibilitatea sa se intareasca. In al doilea rand, cel care a inchiriat sala, ar trebui sa plateasca reparatia. Nu avea ce cauta o competitie de dans pe un parchet proaspat vopsit in primele saptamani… Se vede ca sala polivalenta si acum este manageriat de un incompetent. Cine stie ce firma a adus pentru vopsitul parchetului, ce vopsea de proasta calitate a cumparat, ce necalificati au vopsit parchetul, etc…