BASCOV. În aceste zile se află în plină desfăşurare, la Bascov-Budeasa, Campionatul Naţional de haltere rezervat juniorilor I. CS Municipal Arad a fost reprezentat pe podiumul de concurs de Cristian Molnar, care la categoria 61 de kilograme a reuşit să devină triplu vicecampion naţional, cu următoarele performanţe: 83 Kg, la procedeul smuls, 96 Kg, la aruncat şi 179 Kg, la total.
Sportivul pregătit de Adrian Jigău traversează un an foarte bun, el cucerind recent trei medalii de bronz la „naţionalele” de seniori şi încă trei medalii de argint la finala juniorilor II.
La începutul lunii noiembrie urmează finalele CN de juniori III şi tineret, tot la Bascov.
Citiți principiile noastre de moderare aici!