„Dorința noastră este de a ajunge să evoluăm în liga secundă, aducând în premieră handbalul de acest nivel în județ. Pentru îndeplinirea acestui scop avem alături Primăria Șiria și, sperăm, cât mai mulți șirieni”, ne-a declarat profesorul Onița, un împătimit al sportului cu mingea pe semicerc.
Echipa, ce poartă, se putea altfel?, numele de Cetatea Șiria, este formată din foști elevi ai școli din localitate, vedetă fiind centrul Răzvan Rusu, sportiv ce practică și fotbalul de performanță, evoluând pentru juniorii republicani ai UTA BD. Veteranul formației este Mircea Crișan (42 de ani), administratorul sălii de sport, care ne-a spus: „la orice vârstă este recomandat să practici sportul. Sper să pun și eu umărul la promovarea în Divizia A și să realizăm lucruri frumoase pentru handbalul din Șiria”. La polul opus, din punct de vedere al vârstei, este Alexandru Higyed (17 ani), ce crede că tinerețea este principalul atu al echipei din care face parte: „handbalul masculin are o oarecare tradiție în localitatea noastră. În 2010, echipa școlii a ocupat locul trei la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, de la Dr. Turnu Severin. Din acea echipă, dar și din alte generații apropiate ca vârstă, s-a născut această grupare, care sub mâna profesorului Onița sunt convins că va crește în valoare”. Alături de cei trei jucători menționați, lotul îi mai cuprinde pe: Denis Bucur, Raul Drăgăneț, Narcis Duma, Denis Bamboi, Georgian Lăzărescu, Denis Hanțu, Ionuț Păvăluță, Fabian Gherheș, Darian Voltean, pe teren intrând, destul de des, și profesorul Lucian Onița.
În drumul lor spre liga secundă a handbalului românesc, Cetatea Șiria are ca principal adversar pe LPS Arad, nefiind însă de neglijat nici CN „Vasile Goldiș” Arad sau echipa din Vinga.
Fetele, campioane județene
Și varianta feminină a handbalului are rezultate frumoase la Șiria, în ediția 2013-2014 a Olimpiadei școlare, fetele pregătite de Lucian Onița devenind campioane județene. La faza pe „zonă”, de la Hunedoara, șiriencele s-au clasat pe locul 3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!