TIMIŞOARA. Ovidiu Hațegan, cel mai bine cotat arbitru român al momentului, a suferit duminică seară un infarct și a fost nevoie să fie transportat de urgență la spitalul din Timișoara, unde a fost operat. Arbitrul arădean de 41 de ani s-a ales cu un stent pe inimă după infarctul miocardic confirmat chiar de medicul Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din oraşul de pe Bega.
De pe patul de spital, Haţegan a transmis un mesaj, care arată clar că arbitrajul trece în plan secund. Cel puţin o perioadă. „Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulţumesc staff-ului medical care m-a îngrijit şi tuturor celor care mi-au transmis mesaje şi gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de linişte, aşa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea”, a declarat Haţegan, conform site-ul oficial al FRF.
A ratat un meci de gală
Conform celor spuse de fostul mare arbitru Ion Crăciunescu, Haţegan ar fi fost delegat la „şocul” sferturilor de finală din Liga Campionilor, confruntarea dintre Chelsea şi Real Madrid, programată miercuri, 6 aprilie. UEFA a luat act de problemele de ordin medical ale arădeanului şi i-a retras delegarea.
Din păcate, Ovidiu Haţegan va rata şansa de a arbitra o finală europeană, parcursul său remarcabil din acest sezon incluzându-l pe „lista scurtă” a pretendenţilor la finala Champions League sau Europa League. De asemenea, Haţegan se afla printre cei 20 de centrali de pe „Bătrânul Continent” din rândul cărora vor fi aleşi 10 pentru „mondialul” din Qatar. Dată fiind starea de sănătate şi perioada de recuperare necesară, chiar dacă ar dori să revină pe gazon, este puţin probabil ca Haţegan să mai prindă lotul de „mondiale”. Astfel că va rămâne, deocamdată, cu cele două turnee finale de Campionat European.
Citiți principiile noastre de moderare aici!