Ancheta UEFA pe marginea scandalului de rasism cu brigada românească de Champions League în prim-plan, a luat o altă turnură după o sesizare a preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu. Acesta susţine că au existat anumite manifestări rasiste ale componenţilor echipei turce Istanbul Başakşehir în timpul partidei cu Paris Saint-Germain, la adresa delegaţiei de arbitri români, înainte ca Sebastian Colţescu să-l numească „negru” pe Pierre Achille Webo.
Oficialul FRF, recent ales în structura de conducere FIFA, este optimist şi sigur că brigada lui Haţegan va oficia la Campionatul European de anul viitor: „Am vorbit şi cu Ovidiu Haţegan, şi cu Sebastian Colţescu. A fost o discuţie privată în care am vrut să aflu şi poziţia lor, astfel încât să ne putem da seama dacă sunt alte informaţii care nu au apărut în spaţiul public. Ceea ce pot să vă spun este că informaţiile care au apărut sunt aceleaşi. Nu ştim în momentul de faţă ce riscă Sebastian Colţescu, aşteptăm această ancheta a UEFA, dar aşteptăm şi rezultatul anchetei faţă de echipa din Turcia. Cred că este exclus ca Haţegan să rişte să nu participe la Campionatul European. Nici imaginea României nu cred că a avut de suferit în urma acestui incident”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!