Reprezentanta Aradului – HC Beldiman – este printre competitoarele turneului ce debutează în 29 mai, fiind repartizată într-o grupă cu: CSȘ Focșani, LPS Tg. Jiu și CT Media București.
HC Beldiman își știe rivalele de la turneul final B
HC Beldiman își știe rivalele de la turneul final B
8 echipe vor participa la turneul final al Grupei „Speranța” (a doua valorică) din cadrul Campionatului Național de handbal masculin - juniori II.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!