Se întâmplă pe terenurile din fotbalul judeţean. Un joc oficial s-a întrerupt în min. 27 din cauza inconştienţei unui spectator cu apucături de huligan, care l-a făcut KO pe unul din arbitrii asistenţi, lovindu-l cu o piatră.
Evenimentul s-a petrecut, duminică după-amiază, la jocul Voinţa Zărand – Naţional 2 Sebiş, în cadrul etapei a 8-a din Liga 6, Seria B, la scorul de 0-0. O piatră aruncată de un spectator l-a lovit în frunte pe arbitrul-asistent Cristian Takacs, care a căzut ca secerat, cu faţa scăldată-n sânge. Asistenta medicală prezentă la teren s-a chinuit minute în şir să-i oprească sângerarea, folosind „mijloace moderne”: apă, un tifon şi o bucată de leucoplast. Constatând că asistentul Takacs este în imposibilitatea de a mai continua, fiind vizibil ameţit, arbitrul Gheorghe Palcu a fluierat sfârşitul jocului.
„Am plecat cu greu de la Zărand, graţie eforturilor celor doi conducători ai echipei gazdă, care au temperat furia spectatorilor nemulţumiţi de întreruperea meciului. Nu am văzut picior de poliţist în preajmă, iar trusa de prim ajutor a asistentei medicale a fost insuficient dotată pentru a interveni în astfel de cazuri” – ne-a declarat observatorul Gabor Biro.
Contactat de Jurnal arădean-Aradon, secretarul general al AJF Arad, Vasile Rad, ne-a confirmat incidentul de la Zărand: „Este adevărat. Am înţeles de la oficialii grupării din Zărand că spectatorul care a lovit arbitrul cu piatra în cap a fost identificat şi amendat de poliţiştii din localitate. Este o situaţie neplăcută, mai ales că jucătorii în teren au fost preocupaţi de fotbal”.
Dosar penal!
Inspector principal de poliţie, Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad a declarat pentru Jurnal arădean-Aradon: „Suporterul a fost identificat. Are 43 ani şi este din Zărand. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. În funcţie de raportul medico-legal se va da o soluţie în acest dosar”.
Pe plan sportiv, mingea este acum în terenul Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, chemată să ia măsuri drastice pentru evitarea unor situaţii similare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!