Răul cel mai mare a fost distrus. Nicu Selejan a fost trimis acasă, la Cermei, de membri afiliaţi. Nici nu credea că va aduna doar 15 voturi. Biletul este doar dus, căci cel de întors este în mâneca lui Dorel Cura, succesorul său la şefia fotbalului judeţean.
Cura a spus că îl vrea pe octogenarul din Belciugatele ca preşedinte de onoare, spunând că îl va propune la următoarea Adunare Generală pentru acel post. „Ciorică” s-a gândit bine, căci următoarea întâlnire a membrilor afiliaţi va avea loc anul viitor. Aşadar, timp suficient ca moşul să se veştejească şi să nu-i mai ardă de vreun post în beciul de lângă Primărie. În plus, până atunci, Dorel Cura ar putea fi convins, de terţi, că ar face o mare greşeală, una impardonabilă. Şi – nu în ultimul rând – votul final e la membri afiliaţi, care au arătat, marţea trecută, că nu-l mai vor deloc pe boşorog.
Pe de altă parte, e de urmărit dacă noul preşedinte va pune piciorul în prag, mai ales la delegările observatorilor, căci până acum, pare-se, nu a avut timp să studieze problemele, atâta timp cât „trompeta” lui Nicu Selejan, Gheorghe Igreţ a primit, în etapa din acest week-end, două meciuri. Lucru inadmisibil!
JA – L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!