„Am obişnuit arădenii cu obiective înalte, nu putem face excepţie de la regulă. Chiar dacă ne este greu, bugetul nefiind conturat, şi am avea nevoie de doi-trei sponsori mai mici, facem eforturi pentru a rămâne în prim-plan” – dă asigurări preşedintele grupării, Marcel Urban.
Până la mijlocul lunii august se caută cele mai viabile soluţii, calitate-preţ, pentru formarea unui lot valoros. Dacă la capitolul jucătoare autohtone, căutarea este îngreunată de pretenţiile exagerate ale unor baschetbaliste care se cred mari vedete, pe plan extern, oficialii ICIM Univ Goldiş sunt cu ochii pe piaţa americană.
„În privinţa stranierelor, preferăm piaţa americană. Sunt mai ieftine ca cele din Europa. Din vechiul lot, am propus prelungiri de contract pentru Monica Brosovszky şi Ildiko Nagy, dar cele două mai au alte variante, la Târgovişte, respectiv, în Ungaria” – spune antrenorul Dan Moraru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!