Organizatorii i-au trimis o invitație fostului tenismen care a cucerit în cariera sa 57 de titluri la simplu, printre care se numără US Open 1972, respectiv Roland Garros 1973, fiind, de asemenea, de patru ori câștigăror la Turneul Campionilor (1971, 1972, 1973 și 1975).
Trofeul „Ilie Năstase” debutează vineri, 2 august, cu primul tur al calificărilor, tabloul principal urmând să pornească la drum marți, 5 august. La acest moment, favoritele turneului sunt: Lina Gjoecheska (Macedonia; campioana din 2012 și finalista de anul trecut), Diana Buzean (câștigătoarea din 2011), Irina Bara, Raluca Platon, Nicoleta Dascălu, Victoria Muntean (reprezentând Cehia), Vendula Zovincova și Dominika Paterova (ambele Cehia).
Mâine, de la ora 13.30, la „Activ”, organizatorii – CS Fan Arad, Consiliul Județean Arad și FR de Tenis – vor prezenta ultimele noutăți în cadrul unei conferințe de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!