„Pentru mine este o mare bucurie și onoare că am reușit să îi îndeplinesc acest vis lui Soke Mihai Botez. Știu cât de mult și-a dorit să aibă un astfel de bust și o școală de arte marțiale înființată în numele lui și acum cred că de acolo de Sus e foarte fericit, pentru că am reușit să-i îndeplinim visul”, declară Sihan Pavel Milovan, președintele clubului Sportiv Seishi Budo. Bustul este realizat de către sculptorul arădean Dumitru Paina, este confecționat din bronz și va fi donat de către clubul Sportiv Seishi Budo orașului Arad.
De asemenea, tot duminică, după evenimentul dezvelirii bustului, va avea loc un alt moment emoționat cu Soke Mihai Botez în prim plan. Se va dezveli placa comemorativă în memoria maestrului, acțiunea urmând să aibă loc la Sala de Sport a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, care, astfel, va prelua numele lui Mihai Botez. După momentul dezvelirii plăcii comemorative, urmează un antrenament și demonstrații de arte marțiale. „Eu, Sihan Pavel Milovan, vreau să îi mulțumesc în mod deosebit doamnei rector Ramona Lile pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat și pentru emoția pe care ne-o transmite de fiecare dată“, a menționat președintele clubului Sportiv Seishi Budo.
Pe această cale toți iubitorii de arte marțiale din Arad sunt așteptați, atât la cele două evenimente de duminică, dar și la Seminarul de Ju Jitsu & Kobudo, care va începe vineri, de la ora 11.
Citiți principiile noastre de moderare aici!