Organizatorii întrecerii de pe saltea sunt Fundaţia „Lupte Club Gloria”, CS Astra Arad, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad şi DJST Arad.
La acest Memorial, destinat copiilor, cadeţilor şi juniorilor, vor participa peste 100 de sportivi din trei ţări. Echipele participante sunt LPS CSŞ Goria Arad, CS Astra, „Lupte Club” Vladimirescu şi cluburi din Baia Mare, Satu Mare, Timişoara, Lugoj, Reşiţa, Buşteni şi Braşov. Din Ungaria vine Spartacus Oroshaza, iar din Slovacia, RK Gabcicovo.
Delegatul general al Federaţiei Române de Lupte este fostul campion mondial Simion Popescu, iar şeful brigăzii de arbitrii se numeşte Vasile Gui.
„Ne facem încă o dată datoria de pionieri ai luptelor din Arad. Să nu uităm că Roman Codreanu a fost primul medaliat olimpic al Aradului. În memoria celor trei foşti mari luptători arădeni, organizăm, pentru a patra oară, acest Memorial” – a spus Spiridon Stanciu, omul „orchestră” al acestui eveniment.
„Memorialul Roman Codreanu”, la Arad
Au castigat „Memorialul Roman Codreanu”
Citiți principiile noastre de moderare aici!