Puţini ar fi pariat pe un succes al trupei pregătite de Zoran Visic, dată fiind înfrângerea, dar mai ales evoluţia neconvingătoare, cu CSM Târgovişte, din urmă cu cinci zile. Şi, totuşi, Monica Brosovszky şi coechipierele ei au ţinut să arate cine este campioana en-titre.
„Doctorul” Visic a reuşit să găsească leacul pentru problemele din ofensivă, arădencele controlând disputa în marea majoritate a timpului. Începând cu min 12, cu una-două excepţii, ICIM a condus pe tabela de marcaj, aşternând liniştea într-o sală ostilă, care şi-ar fi dorit revanşa pentru finala pierdută sezonul trecut.
Se leagă echipa
Cu inepuizabila Porchia Green, „turnurile de control” numite Stanecia Graham şi Larisa Toma şi cu o Monica Brosovszky imperială, ICIM Univ Goldiş a impus respect, izbânda fiind dedicată tehnicianului Zoran Visic, care şi-a aniversat ziua de naştere.
„Determinare, stăpânire de sine şi foarte puţine greşeli neforţate. Aceasta a fost reţeta unui succes de moral în perspectiva debutului în Liga Europei Centrale, acolo unde echipa Aradului are de apărat trofeul câştigat sezonul trecut” – ne-a declarat managerul Marcel Urban.
CSM Satu Mare – ICIM Univ Goldiş 56-63
Pe sferturi: 13-10, 13-23, 16-10, 14-20
Marcatoare – CSM Satu Mare: Pop 16, Mehmedic 15 (3), Părău 8, Orosz 7, Ivan 6, Walker 4. ICIM Univ Goldiş: Green 18 (2), Graham 14, Toma 12, Brosovszky 8 (2), Milovanovic 6, Campbell 5.
Arbitrii: C. Stoica (Sibiu) şi A. Roşu (Oradea). Delegat FRB: R. Bucerzan (Timişoara).
ICIM Univ Goldis si-a respectat blazonul
ICIM pe locul II, Graham, cosgetera
Citiți principiile noastre de moderare aici!