Încă marcat de cel mai negru moment al anului trecut, meciul de baraj dintre Irlanda de Nord şi Elveția, calificarea la Campionatul Mondial fiind decisă de un penalty acordat greşit, Haţegan spune că a trecut peste acel moment nefericit: „A fost un moment trist şi neplăcut pentru mine. Trist pentru că am făcut acea greşeală, dureros pentru că împreună cu echipa mea am avut prestaţii foarte bune în 2017. În lumea noastră, a arbitrilor, este la fel ca la portari: o greşeală se vede întotdeauna. Am trecut peste acel moment, sunt un om puternic. Familia a fost lângă mine”.
Arbitrul arădean păstrează şanse de a ajunge la CM Rusia 2018, ca arbitru-video. „Arbitrajul video o să aducă îmbunătăţiri. Aţi văzut rezultatele şi în alte campionate. Dar discuţii vor fi întotdeauna, însă sunt ferm convins că acele greşeli mari vor fi eliminate. Lista cu cei 36 de arbitri de la Campionatul Mondial a fost deja afişată. Din păcate, nu mă aflu printre cei 36. Vom vedea dacă am vreo şansă ca arbitru video”, a declarat Haţegan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!