ARAD. A devenit o tradiţie ca anul fotbalistic judeţean să debuteze cu două competiţii de sală. După Memorialul „Nicolae Ardelean” la juniori A1, câştigat în acest an de Podgoria Pâncota, urmează Campionatul Judeţean de futsal, eveniment ajuns la ediţia cu numărul 9.
Vicepreşedintele AJF Arad, Andras Mako, ne-a oferit câteva amănunte legate de competiţia din acest an:
„S-au înscris un număr de 26 de echipe, pe care am încercat să le grupăm pe criterii geografice, în cinci zone. Prima clasată la fiecare dintre etapele zonale se califică la turneul final programat pe 23 februarie, plus cel mai bun loc doi din zonele cu şase echipe la start”.
Startul se va da duminică, 2 februarie, când sunt programate trei etape zonale. La Seleuş participă şase echipe: Victoria Seleuş, Avântul Târnova şi Crişul Alb Buteni (Grupa A), respectiv, Podgoria Pâncota, Spicul Olari şi Olimpia Bocsig (Grupa B). La Şimand sunt înscrise doar patru echipe: CS Socodor, Frontiera Pilu, Crişul Chişineu Criş şi Şoimii Şimand. În fine, la Vladimirescu avem tot şase echipe la start: CS Vladimirescu, Mureşana Mândruloc şi Progresul Pecica (Grupa A), respectiv, Real Horia, Victoria Zăbrani şi Semlecana Semlac (Grupa B).
Ultimele etape zonale sunt programate pe 9 februarie la Satu Nou şi pe 16 februarie la Ghioroc, turneul final de 6 urmând a avea loc pe 23 februarie într-o locaţie ce urmează a fi stabilită ulterior.
ACB Ineu, două trofee
Demarat în anul 2015, Campionatul Judeţean de futsal a ajuns la ediţia cu numărul 9. Cu excepţia anilor 2021 şi 2022, când pandemia de Covid a oprit toate competiţiile sportive, întrecerea a stârnit un mare interes printre grupările din sportul rege judeţean. În privinţa învingătoarelor, ACB Ineu este singura echipă care se poate lăuda cu două trofee câştigate (2016 şi 2017). Dar iată numele echipelor care au triumfat în primele opt ediţii ale Campionatului Judeţean de futsal: Păulişana Păuliş (2015), ACB Ineu (2016 şi 2017), Unirea Sântana (2018), Speranţa Turnu (2019), CS Socodor (2020), Unirea Gurahonţ (2023) şi Unirea Şeitin (2024).
Citiți principiile noastre de moderare aici!