La selecţia pentru formarea lotului naţional de juniori III, desfăşurată la Bascov, cei trei sportivi de la CSM Arad au urcat pe podium, asigurându-şi locul sub tricolor: Florin Mizsanyin, categoria 32 kilograme (total 45 kg) şi Denis Danciu, cat. 40 kg (total 96 kg) – ambii loc I şi Cristian Molnar, cat. 40 kg (total 83 kg) – loc II.
La Cupa României rezervată juniorilor I, sportivii arădeni au obţinut următoarele rezultate: Luciana Condurache, loc 2, cat. +90 kg (total 167 kg); Cosmin Krupla, loc 3, cat. 56 kg, (total 172 kg); Emanuel Danciu, loc 3, cat. 56 kg (total 223 kg); Sorin Oros, loc 5, cat. 69 kg (total 205 kg); Adelina Vizitiu, loc 7, cat. 58 kg (total 127 kg); Denisa Danciu, loc 8, cat. 48 kg (total 103 kg) şi Gabriela Mizsanyin, loc 11, cat. 48 kg (total 65 kg).
Toţi sportivii amintiţi mai sus s-au calificat pentru finala Campionatului Naţional. În plus trebuie scos în evidenţă rezultatul foarte bun obţinut de Luciana Condurache, aflată „în cărţi” pentru a reprezenta România la „Europenele” juniorilor din Italia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!