Jandarmii anunţă că, între fanii echipei UTA Arad şi cei ai Universităţii Cluj, au apărut incidente sâmbătă dimineaţa, în timp ce ardelenii se deplasau spre stadionul Francisc Neuman. Din fericire, conflictele au fost aplanate înainte de a escalada, oamenii legii intervenind prompt între scandalagii. „Aproximativ 15 suporteri ai echipei UTA s-au îndreptat în zona unde se aflau fanii clujeni, manifestând un comportament provocator verbal, conflictual. Jandarmii și polițistii care, pentru a preveni un potențial conflict, însoțeau suporterii echipei oaspete încă de la sosirea în municipiul Arad, au intervenit prompt și au dezamorsat situația, evitând contactul fizic între cele două galerii. În continuare, facem un apel la calm și fair play și le solicităm suporterilor să nu se implice în niciun fel de confruntări sau alte manifestări violente”, a declarat Daniela-Mihaela Gintaru, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, care asigură măsurile de siguranţă şi ordine publică la meciul UTA-Universitatea Cluj, care se joacă sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12:00.
Trimite articolul
XJandarmii au crezut ca se joaca pe Motorul sau ce au cautat cu ei pe centru? Au vrut sa merga cu ei la bere pe terase? De la gara drumul e simplu si drept spre stadion. Daca loveau un copil, cine raspundea?