Din păcate, la o zi după reunirea lotului, am găsit o privelişte sinistră la şedinţa de pregătire. „Mister” spune că nu a avut variante pentru antrenamentul de azi şi a dus echipa printre mărăcini, boscheţi, dar – cel mai important – în preajma unei cirezi de vaci, care-şi făcea veacul în zona cartierului „Subcetate”. E incredibil până unde s-a ajuns la Şoimii!
Ionuţ Popa ne-a spus că era singura variantă pentru alergarea de anduranţă de care au nevoie jucătorii în această perioadă. Unii dintre ei sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă, iar Dragalina este la un pas să renunţe, lucru pe care jucătorul îl va comunica şi preşedintelui Pavel Piroş.
„Nu avem unde să ne antrenăm” – spune Ionuţ Popa. Acesta ar vrea să facă, săptămâna viitoare, câte două şedinţe de pregătire, însă totul e condiţionat de o masă de prânz pentru jucători. Conducerea este, acum, la cuvânt.
„Avem condiţii de minune, nici cei din Champions League nu se fac aşa antrenamente” – spunea, ironic, un jucător al Şoimilor. Un altul, se gândea la noi: „Cu pozele astea daţi lovitura”. Într-adevăr, mai în glumă mai în serios, e incredibil unde a ajuns o echipă de liga secundă să se pregătească. Unde mai punem că trupa din Podgorie nu fa vace niciun cantonament în această iarnă, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru vara trecut. E o minune că băieţii au făcut atâtea puncte, a câştigat meciuri contra unor echipe cu pretenţii, iar acum se pregătesc pentru a încerca evitarea retrogradării.
Fără M. Ion şi Suciu
La antrenamentul de azi dimineaţă au participat şi străinii veniţi în probe, Wawa Mamwanga şi Modora Movic. Oare, ce impresie şi-au făcut ei despre cum se pregăteşte Şoimii Pâncota, echipă la care doresc să joace? În schimb, mult trâmbiţatele noutăţi, Suciu şi Marius Ion nu au fost prezenţi la „acţiune”, Ionuţ Popa spunând că sunt pe drum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!