Analiza activităţii echipei CS Ineu în prima parte a sezonului fotbalistic de Liga 3 a dus la „divorţul” de 7 jucători: Bujor, Șubaș, Tomuț, Crișan, Wild, Kocsis și Filimon. Chiar dacă, oficial, nu au fost înlocuiţi cu nimeni, Cristi Sculici nu-şi face probleme, mai are două luni până la startul returului. Negocieri există, posturile vizate fiind portar, mijlocaş stânga şi atacant. Acestora li se vor alătura și cel puțin trei-patru juniori, care vor fi identificați la reluarea pregătirilor și în meciurile de verificare. Pentru că gruparea zărăndană nu se abate de la linia cu care a pornit la drum: creşterea şi promovarea tinerilor.
Lista cu amicale
Reunirea lotului e programată pentru luni, 11 ianuarie, iar după zilele de reacomodare cu efortul și vizitele medicale e programat și primul test: pe 20 ianuarie, cu Negrea Reșița, o formație formată exclusiv din juniori din care Cristi Sculici ar putea alege câțiva pentru retur. Înaintea plecării într-un cantonament de o săptămână la Hotel Parc Moneasa, „alb-albaştrii” vor disputa un amical cu LT Cermei (23 ianuarie). La mijlocul stagiului de pregărire, Bier et. comp. își vor măsura forțele cu Luceafărul Oradea, pentru ca la revenirea acasă să joace împotriva celor de la Millenium Giarmata. Urmează alte teste de verificare, după cum urmează: Unirea Sântana (2 februarie), Crișul Chișineu Criș (9 februarie), UTA II (11 februarie), Progresul Pecica (13 februarie), ASU Poli Timişoara (17 februarie), Crișul Sîntandrei (20 februarie), Național Sebiș (24 februarie), Frontiera Curtici (27 februarie), Păulișana Păuliș (2 martie), CS Mădăras (5 martie). În total sunt 14 jocuri, ultimele două fiind posibile datorită faptului că zărăndanii stau în prima etapă a returului eșalonului trei ce debutează pe 5 martie. Ineuanii încep stagiunea de primăvară pe 12 martie acasă, împotriva celor de la Pandurii II Tg Jiu.
Un nou secund
După plecarea lui Flavius Sabău la Şoimii Lipova, conducerea CS Ineu l-a cooptat pe C-tin Filipaş în staff-ul tehnic. Domiciliat în Beliu, noul ajutor al lui Sculici cunoaşte fondul de jucători din zonă şi poate da o mână de ajutor acestui frumos proiect gândit de inimosul Roland Szabo, cu sprijinul autorităţilor locale din Ineu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!