HODMEZOVASARHELY. 26 de sportivi de la CSŞ Gloria Arad au participat, zilele trecute, la tradiţionalul concurs de înot Cupa Hood. La startul competiţiei din Ungaria s-au aflat 599 de sportivi reprezentând 44 de cluburi din ţara gazdă, dar şi din România, Serbia şi Norvegia.
Pentru înotătorii de la Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad, pregătiţi de profesorii Sebastian Lucaci, Silviu Haş şi Ionuţ Sărac, a fost ultima repetiţie înainte de Campionatul Regional de la Tg. Mureş, programat la mijlocul lunii martie. Şi a fost o excelentă repetiţie, dovadă cele 15 clasări pe podiumul de premiere.
Rezultate
Cu precizarea că medalia obţinută de Vlad Lucaci a fost una neaşteptată, în condiţiile în care acesta nu s-a antrenat în ultima perioadă datorită unei fracturi de piramidă nazală, iată rezultatele obţinute de înotătorii de la CSŞ Gloria Arad.
Georgiana Henţ (născută 2016) – loc 1 la 50m spate şi 50m fluture; Alexandra Draga (2015) – loc 1 la 50m fluture; Ziana Giurgiu (2015) – loc 2 la 50m spate, 50m liber şi 200m liber şi loc 3 la 50m bras şi 50m fluture; Ira Nan (2005) – loc 3 la 50m bras; Ayan Naghel (2014) – loc 1 la 50m liber, loc 2 la 50m spate şi loc 3 la 200m liber; Vlad Lucaci (2014) – loc 2 la 50m fluture; David Simedru (2015) – loc 1 la 50m spate; David Bartok (2015) – loc 3 la 50m fluture.
Trimite articolul
XFelicitări!
Felicitari sportivilor si profesorilor care îi pregatesc