Astfel, se aprobă cu unanimitate de voturi: lotul observatorilor AJF pentru sezonul 2017-2018; componența Comisiilor AJF; completarea locurilor vacante la nivelul Liga 4 și Liga 5, conform ROAF; Regulamentul de Organizare al Activității Fotbalistice al AJF Arad; formatul, programul și regulamentul de disputare al fazei județene a Cupei României, ediția 2018-2019 şi scutirea de taxe (taxa de participare, jucători nou legitimați şi cotizația anuală) pentru echipele nou înscrise în campionatul Liga 6.
De asemenea, s-a luat act de faptul că, prin promovarea echipei Șoimii Livada la nivelul Ligii 5, Daniel Bolcaș nu mai îndeplinește condiția necesară pentru a fi membru al Comitetului Executiv și stabilește ca prin secretariatul general, până în data de 10 septembrie, să se organizeze Adunarea Generală Extraordinară de alegeri pentru desemnarea unui reprezentant al cluburilor din Liga 6 în Comitetul Executiv, cu mențiunea că mandatul reprezentantului ce va fi ales va fi limitat la perioada dintre data desemnării acestuia ca membru al Comitetului Executiv și până la data Adunării Generale de Alegeri a AJF Arad.
La capitolul dezafilieri, notăm cinci nume: AS Olimpia Barzava, ACS Andromeda, ACS Șiria, ACS Șoimii Pîncota şi CS Moneasa. Tot atâtea entităţi fotbalistice noi au fost afiliate la AJF Arad, după cum urmează: AS Hălmagiu, CS Voința Zărand, AS Sporting Șagu, FC Spicul Olari şi CS Progresul Dieci. Mai mult, termenul de înscriere pentru echipele de Liga 6 se prelungeşte până pe 18 august.
În fine, s-a aprobat şi demararea procedurilor de tiparire a unei cărţi cu date statistice (meciuri, clasamente, jucători, oficiali) de la înfiinţarea campionatului judeţului Arad până în prezent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!