Printre ei şi cei coordonaţi de Dorin Drimbe sub culorile CS Municipal Arad. Care aşteaptă calendarul competiţional intern pentru stabilirea planului de pregătire. „Noi, la club, continuăm activitatea în grupuri restrânse, doar pregătire fizică generală, sperăm să ni se permită cât mai curând să facem și înot, ciclism ori alpinism. Dacă o să se ridice toate restricțiile avem planificat în planul de pregătire și un cantonament la munte. După care sperăm că vom putea trece și la antrenamentele specifice de judo. Sportivii sunt dornici de mișcare, vin la antrenamente, cu unii facem și de două ori pe zi, sunt nerăbdători să pătrundă pe tatami şi le lipsește competiția”, spune antrenorul Dorin Drimbe.
Întâi la munte, apoi pe tatami
Întâi la munte, apoi pe tatami
ARAD. Ridicarea Stării de Alertă şi, implicit, relaxarea măsurilor anti-sport, dar şi Adunarea Generală a Federaţiei Române de Judo pentru creionarea unui calendar competiţional, sunt extrem de aşteptate de practicanţii sportului pe tatami.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.
Citiți principiile noastre de moderare aici!