„Tupeul” lui Zeno Bundea, de a sări la „beregata” Getei Onu, preşedintele CSU Vasile Goldiş, după victoria cu Arieşul Turda, a tulburat şi mai mult apele în Aradul Nou. Totul se-nvârte în jurul banilor. Iar „doamna de fier” a ţinut să lămurească lucrurile…
Pui de grevă
„După meciul de la Severin, cu Gaz Metan Craiova, am anunţat blocarea salariilor până la îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare. Luni şi marţi băieţii au pus-o de un pui de grevă, nu s-au antrenat. Le-am spus că bag juniorii în teren şi nu cedez şantajului. Dacă îşi vor salariile şi prima de obiectiv să bată la Sibiu, în caz contrar, să-şi ia adio de la bani” – a spus Onu.
Modelul UTA
Întrebată ce se va întâmpla dacă jucătorii vor depune memorii la FRF pentru recuperarea datoriilor, Geta Onu a oferit un răspuns şocant: „Fac şi eu ce a făcut UTA. Nu mă interesează culori şi palmares, nu am ce pierde, dar le arat că nu-şi vor mai primi banii, pedepsindu-i pentru nesimţire”.
În final, şefa grupării studenţeşti lansează o întrebare retorică spre jucători: „În luna martie, când echipa nu avea rezultate şi am încercat să-i motivez, plătindu-i în avans cu trei săptămâni, tot o persoană fără cuvânt am fost ?”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!