Pavel Piroş a crezut în italieni, probabil că nici nu mai avea vreo speranţă să mai scoată ceva din cei 60.000 de euro pe care i-a anunţat că-i doreşte pentru a ceda Şoimii Pâncota. Au apărut, parcă de nicăieri, italienii lui Angelo Massone, iar după câteva întrevederi, a lăsat mult din preţ, până la 15.000 de euro. Şi aceia, în trei tranşe…
Au minţit tot timpul
Din păcate, totul a fost o mare păcăleală, căci italienii au tras obloanele. De fapt, istoria lui Massone îngrijora pe toată lumea. Era să falimenteze echipa scoţiană Livingston, iar în România, a ras de pe faţa pământului Ceahlăul Piatra Neamţ, după ce a ratat preluarea Rapidului, în faţa lui Valerii Moraru.
La Arad, de când a venit, Massone a minţit în continuu. L-a minţit pe Piroş, pe Micşa, pe Ilea, de jucători nici nu mai vorbim, iar despre opinia publică nu are rost să pomenim. A anunţat că vine antrenor din Argentina, iar el nu era pe nicăieri, a promis jucători din aceeaşi ţară şi tot nimic. Asta, la început. Apoi, şi-a bătut joc de cuplul de antrenori Giancarlo Oddi si Fausto Salfa, care aveau destulă experienţă. Aceştia au stat mai puţin de o zi la Arad şi au plecat acasă, văzând ce se întâmplă. A fost adus sârbul Jovanici, dar când a văzut că jucătorii sunt în Gara CFR Arad, fără bani în buzunar, s-a luat şi a plecat, la rându-i. Nu mai vorbim că în ultima săptămână, Massone s-a certat şi cu omul său de încredere, Mugurel Ilisei, sătul şi acesta de figurile italianului.
Dar, cel mai minţit a fost Pavel Piroş, care credea că – totuşi – îşi va scoate ceva din banii gândiţi că îi va primi când cedează echipa. Nici vorbă! Iar acum, clubul e tot al lui Pavel Piroş, că italienii nu au plătit nimic pentru ca actele de la Judecătoria Ineu să fie activate. Cel mai probabil, Piroş va începe procedura de faliment.
Mai mult decât atât, oameni care au crezut în Massone au adus bani de acasă şi cu ei daţi au rămas. E vorba de Dorin Micşa şi Liviu Ilea şi nu mult lipsea să fie păcălit şi Silviu Turc, dar acesta şi-a scos, în final, cei 500 de lei plătiţi pentru închirierea terenurilor de la CSŞ Gloria.
„Ţepe” la cazare
Din relatările apropiaţilor clubului, sunt datorii şi la hotelurile pe unde a stat echipa în această toamnă. Cel puţin, la hotel „Mirage” din Ghermăneşti – Snagov, patronul Mihai Baltă ne-a declarat că Massone are o datorie la el, însă speră că îşi va vedea banii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!