Acesta a răsplătit încrederea mai marilor judo-ului mondial, dovadă obţinerea celui mai ridicat calificativ al notelor primite urmare a prestaţiilor de pe tatami la Abu Dhabi, din totalul celor 14 arbitrii.
„Aprecierile primite după prestaţia de la Abu Dhabi îmi dau speranţe pentru a accede între primii 15 arbitrii din lume, din rândul cărora vor fi aleşi cei care vor oficia la Olimpiada de la Rio de Janeiro. Un prim pas este delegarea primită pentru a arbitra la Cupa Campionilor Europeni pe echipe (Paris, 20-22 decembrie)” – ne-a declarat Marius Jebereanu.
Vă reamintim că Marius Jebereanu este preşedintele Colegiului Central al Arbitrilor din FR Judo şi membru în Comitetul Director al Federaţiei, iar dintre competiţiile de anvergură la care a oficiat în acest an amintim: Campionatul Mondial de cadeţi, Universiada de vară ori Festivalul Olimpic al Tineretului European.
Citiți principiile noastre de moderare aici!