„Mă surprinde decizia celor de la Târgovişte de a se dispensa de cele mai bune două jucătoare, dar mai ales potenţa financiară a clubului din Arad. Sunt surprins cum de jucătoarele Aradului acceptă o înjosire atât de mare, încât să fie desconsiderate de propriul anrenor” – a tunat Fleşeriu, care a primut „asigurări ferme”, că Givens şi Ciocan nu vor juca împotriva echipei sale, ci doar în … finala mică.
Jucatoare injosite de propriul antrenor
SATU MARE. Mereu pe locul doi în disputa cu Aradul, Dan Fleşeriu, antrenorul echipei CSM Satu Mare s-a trezit lansând un atac virulent la adresa mutării de geniu pusă la cale de oficialii ICIM Univ Goldiş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Patru planete se pot vedea seara pe cer în aceste zile, iar cea mai strălucitoare este Venus, potrivit Hotnews.ro.
Local
Consiliul Județean anunță lansarea concursului pentru angajarea unui director la Direcția Publică de Pază.
Local
Consiliul Județean Arad începe, pentru a doua oară, demersurile pentru preluarea Bazinului „Delfinul” și a Sălii Polivalente.
Mapamond
Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar președintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marți un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.
2
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
1
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
4
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!