Pâncota. „Șoimii” rămân cu „capul pe umeri” și (încă) vor liniște, pentru meciul de sâmbătă, cu FC Caransebeș, devenit unul foarte important în economia clasamentului. Președintele Pavel Piroș (foto) îndeamnă la calm, spunând că miercuri va avea loc o ședință importantă la echipă, în care se vor discuta foarte multe, se va pune „țara la cale”, iar unora dintre jucători li se va comunica faptul că vor fi puși pe liber la iarnă dacă vor continua ca și până acum.
Trei prime = 55.000 lei
Piroș spune că – până acum – echipa a ratat 55.000 de lei, sub formă de prime de joc. „Au fost trei meciuri în care am oferit primă, dar nu au câștigat. E vorba de 55.000 de lei. Dacă nici la meciul cu FC Caransebeș nu-mi iau banii care-i oferim ca primă, să fiți siguri că le voi lua eu. Vom bloca primele, voi lua măsurile ce se impun. Momentan, însă, atmosfera e una de preocupare, să nu credeți că a degenerat. Este liniște la echipă, e nevoie să fim lucizi. Jucătorii ne-au băgat, tot ei să ne scoată. Nu facem mare caz de faptul că suntem pe ultimul loc, cu o victorie urcăm. În plus, campionatul e lung, așa că nu ne facem, încă, probleme. Nu dăm ultimatum nimănui, căci avem treabă, trebuie să ieșim de unde suntem. Sunt convins și de faptul că – după prima victorie – ne vom descătușa” – spune Piroș.
Se invocă și ghinionul
Pe de altă parte, Pavel Piroș spune că nu-i foarte supărat pe echipă, ci doar pe rezultate. „Nu putem fi mulțumiți că avem doar trei puncte, însă de jocul echipei nu mă pot plânge foarte mult. Am avut și mult ghinion, luați numai ultimul joc de acasă, când am ratat penalty, pe final, iar la Tărlungeni meritam o remiză. Ne lipsește o mai mare încredere, dar mai ales concentrarea. Tratăm cu indiferență ocazii monumentale și asta ne-a costat” – conchide Piroș.
Vin preoții la stadion
Pentru a alunga ghinioanele, cei de la Șoimii vor chema și preoții la stadion. „Vom face apel și la divinitate, vom chema preoții pentru a sfinți vestiarul și echipamentul. Cei responsabili, însă, că sunt antrenori sau jucători, trebuie, până la urmă, să facă ceva, altfel vor răspunde pentru rezultate” – a încheiat Piroș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!