Au mai fost prezenţi simpatizanţi, susţinători, părinţi şi sponsori. În deschiderea evenimentului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fondatorului judoului arădean, Mihai Botez, după care sportivii antrenaţi de Pavel Milovan au prezentat un moment demonstrativ de măestrie şi curaj de jiu-jitsu.
Colectivul de organizare a fost reprezentat de directorul Clubului Sportiv Municipal Arad, Vasile Bociort şi primarul oraşului Pecica, Petru Antal, care au oferit cupe în semn de apreciere pentru medaliaţii din anul 2015. La finalul ediţiei din acest an, CSM Arad a ocupat primul loc în clasamentul pe cluburi, cu un număr de 21 de medalii, dintre care şase de aur, patru de argint şi 11 de bronz. Pe locurile următoare s-au clasat LPS Arad, Liberty Oradea şi CSS Lugoj.
Revenind la CSM Arad, 2015 a fost anul cu cele mai multe rezultate notabile obţinute de la înfiinţarea secţiei: 20 de medalii la Campionatele Naţionale, dintre care cinci de aur, şapte de argint şi opt de bronz, 103 medalii în competiţiile internaţionale neoficiale şi 37 la cupele locale. „Mulţumim tuturor celor care au ajutat şi ajută la dezvoltarea judoului arădean, care sunt şi vor fi alături de judoka şi de tehnicienii lor, în tentativa de a duce acest sport mai departe, pe cele mai înalte culmi ale gloriei sportive”, spune Dorin Drimbe, antrenor al secţiei de judo la CSM Arad.
Judoka au sărbătorit pe tatami
Judoka au sărbătorit pe tatami
Ediţia a VII-a a Cupei CSM Arad&Judo Club Pecica, competiţie internaţională de judo organizată de Clubul Sportiv Municipal Arad - care a şi marcat 20 de ani de la înfiinţarea secţiei de judo, Judo Club Pecica Arad şi Primăria Oraşului Pecica, a adunat la start un număr de 265 de judoka de la 29 cluburi de judo din România, Ungaria şi Serbia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!