Podiumul a fost completat de către Simion Todoca (Jurnal Arădean) şi Bogdan Cioară (Evenimentul Zilei), care au încheiat întrecerea – desfăşurată în sistem elveţian, cu 7 runde – cu un punct mai puţin decât campionul. Cei trei, alături de ocupantul locului patru, Marius Herţa (tot cu 5 puncte acumulate precum deţinătorii madaliilor de argint şi bronz ), au fost premiaţi cu materiale şahistice, oferite de către www.magazinuldesah.ro şi Şah Club Vados.
La startul cupei s-au aliniat 13 jurnalişti arădeni, alături de cei menţionaţi, mai participând: Ciprian Maliţa (Arad Expres), Nicolae Haas (Tenisfan), Gabriel Constantinescu (Vocea Arădenilor), Călin Moga (Newsar), Radu Romanescu (Glasul Aradului), Anela Freer (Tenisfan), Angel Rotar (West TV), Dan Lazăr (Arad Expres) şi Călin Petrescu (Aradon).
De remarcat că faţă de ediţia inaugurală, desfăşurată în aceleaşi condiţii excelente în decembrie 2010, actualul câştigător a avansat două poziţii, Simion Todoca a schimbat aurul cu argintul, iar Bogdan Cioară a prins în premieră podiumul.
Următoarea competiţie a jurnaliştilor este programată la finele săptămânii, sâmbătă, 21 ianuarie, când are loc Cupa Presei „Riviera” la tenis de câmp, indoor, proba de dublu.
Rezultatele şi clasamentul final al Cupei Presei la şah pot fi vizualizate la adresa: http://www.chess-results.com/tnr64061.aspx?art=1&lan=27
Fotografii de la eveniment: https://picasaweb.google.com/104395086954613643156/CupaPreseiLaSahIan2012
Citiți principiile noastre de moderare aici!