La sfârşitul săptămânii trecute pe apele lacului Ciciş a avut loc o competiţie de kaiac rezervată juniorilor. Cupa „Cinciş” a fost onorată de sportivi de la şase secţii de kaiac din ţară, printre care şi kaiacişti de la L.P.S. Arad, pregătiţi de profesori Gheorghe Muscă şi Babos Molnar.
„Cu toate că vremea nu a fost prielnică, s-a concurat pe valuri şi un vânt destul de puternic, sportivii noştrii s-au comportat bine”, ne-a declarat profesorul Muscă, care a contabilizat zece prezenţe pe podium. Aurul a fost cucerit de: Clara Borda (în probele de kaiac 1 feminin, la 200 şi 500 metri, juniori I) şi Mihai Ogâgău (în probele de kaiac 1 masculin, la 200 şi 1000 metri, juniori II). Medalii de argint au câştigat: Alexandru Stoian (kaiac 1, 200 m, juniori I), Emanuel Ioaneş (kaiac 1, 1000 m, juniori III) şi cuplul Alexandru Stoian – Adrian Topor (kaiac 2, 200 şi 1000 m, juniori I), iar bronzul a ajuns în posesia lui Doroteea Căprariu (kaiac 1, 500 m, junioare III) şi Adrian Topor (kaiac 1, 1000 m, juniori I)..
Aceasta a fost ultima competiţie de verificare înaintea Campionatului Naţional de juniori, care va avea lor la Piteşti, la începutul lunii august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!