Echipa de minibaschet a Liceului cu Program Sportiv din Arad a susţinut două meciuri de verificare în localitatea Bekes din Ungaria, reuşind să obţină o victorie în faţa fetelor de la BekesAmazonok, cu scorul de 40-27 (16-4, 10-11, 7-6, 7-6) şi suferind o înfrângere în faţa băieţilor de la Bekesi, cu 34-55.
Lotul micilor baschetbaliste a fost format din următoarele jucătoare: Spir Szilvia, Toth Carina, Glisici Ana, Ţicău Andreea, Popa Paula, Buboiu Antonia, Ciorban Luanna, Mera Anastasia, Zakai Evelin, Peter Timea, Brehuesc Hanny şi Calbează Alice. „A fost, din nou, o experienţă folositoare deoarece echipa de băieţi cu care am jucat a fost o echipă <<cu vechime>>, de la care am avut câte ceva de învăţat. Pe viitor, această experienţă ne va folosi în jocurile de verificare şi în cele oficiale. Am fost mulţumită de buburuzele mici, încetul cu încetul ele cresc nu numai în valoare ci şi în gândire”, crede antrenoarea echipei, prof. Ildiko Seres.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!