Iată care este situaţia principalelor favorite din punct de vedere al vârstei:
17 ani
ucrainianca Sofiya Kovalets (favorita 3), ocupă locul 589 WTA, dar a fost şi pe poziţia 372, în octombrie 2011. Are trei titluri, unul la simplu, în 2010 la Ain Elsokhna, şi alte două la dublu, unul obţinut în acest sezon, în Croaţia, la Sibenik.
românca Patricia Tig (favorita 4) este în această perioadă în vârful carierei sale, ocupând locul 603 mondial.
18 ani
sârboaica Jovana Jaksic (favorita principală la ITF Arad) este pe locul 410 WTA – cea mai înaltă a carierei – şi a triumfat în trei turnee ITF, două la finalul anulului trecut şi unul în acest an, pe hardul de la Mumbai (India).
croata Silvia Njiric (favorita 2), locul 466 WTA – cea mai bună poziţie a carierei – a câştigat două trofee ITF la simplu în acest început de an, ambele pe carpeta de la Heraklion (Grecia), plus alte două titluri la dublu.
bulgăroaica Julia Stamatova (favorita 6) ocupă locul 635 WTA.
19 ani
chinezoaica Min Liu (favorita 6) este pentru a doua oară consecutiv la ITF Arad, fiind pregătită de românul Adrian Marcu. Asiatica se clasează pe locul 715, iar la ediţia precedentă a ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminată de finalista Raluca Platon, scor 1-6, 6-7(1).
21 de ani
bulgăroaica Dalia Zafirova (favorita 7 este pe locul 759 WTA, în septembrie 2009 ocupând poziţia 499. Are un trofeu ITF la simplu, la Prokuplje, în 2009, şi trei la dublu – două alături de româncele Mihaela Buzărnescu, respectiv Alexandra Cadanţu.
PROGRAMUL DE LUNI
Terenul Central, ora 10.00
Alexandra Damaschin vs Teodora Stîngă
Elena Burrone (Italia) vs Bianca Mihăilă
Terenul 1, ora 10.00
Cristina Adamescu vs Claudia Enache
Andreea Mihai vs Gabriela Duca
Terenul 2, ora 10.00
Elke Tiel (Olanda) vs Laura Enea
Elizabeta Bauer (Serbia) vs Alessia Camplone (Italia)
Terenul 3, ora 10.00
Agnes Bukta (Ungaria) vs Luca Pump (Ungaria)
A. Husaric (Bosnia Herțegovina) vs A. Vdovenco (Moldova)
* meciurile sunt decisive pentru intrara pe tabloul principal!
Citiți principiile noastre de moderare aici!