ARAD. O vorbă de duh spune că sportul nu construieşte caracterul, ci îl dezvăluie. Iar Monica Brosovszky, minunea blondă a baschetului românesc, este exemplul cel mai elocvent. Născută aidoma campionilor care sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare, Monica se ghidează în viaţă şi-n sport după principiul POT, ÎMI DORESC, SUNT CEA MAI BUNĂ.
Astfel a ajuns să fie posesoarea unui CV de invidiat, din care spicuim: 270 selecţii sub tricolor, două turnee finale de Campionat European, medalie de argint la Jocurile Mondiale Francofone Canada 2001, 7 titluri de campioană a României (4, cu Arad şi 3 cu Târgovişte), 6 Cupe ale României, dublă câştigătoare a Ligii Europei Centrale cu Univ Goldiş ICIM, cea mai bună baschetbalistă a României în 2004, maestră a sportului din 2005 şi baschetbalista deceniului în România (2000-2010).
Cea mai titrată arădeancă în activitate de sub panou şi-a construit cariera punând preţ pe vorbele idolului ei din tinereţe, Michael Jordan, care spunea: „Talentul câştigă meciuri, dar munca de echipă şi inteligenţa câştigă campionate şi trofee”.
Alex, cel mai frumos cadou!
Întrebată ce simte la aniversarea a 40 de primăveri, căpitanul de echipă şi antrenorul secund al Univ Goldiş ICIM ne-a declarat: „E un sentiment ciudat. La suflet mă simt tânără, spiritul şi gândirea e aşişderea, dar, uneori, am momente când anii mă trădează”.
La capitolul cadouri, dorinţe, vise, Puştoaica nu-l supără pe Dumnezeu: „Cel mai frumos cadou din viaţa mea rămâne Alex, fiul meu care îmi luminează fiecare zi. Ce îmi doresc ? Sănătate, că restul le putem face. Pe plan sportiv, visez să reedităm performanţa de-acum doi ani, când am câştigat tot ce se putea: campionatul, Cupa României şi Liga Europei Centrale. Şanse avem, rămâne să le ştim pune în practică. Atmosfera este excelentă, avem un antrenor pasionat şi entuziast, precum şi suporteri cum nicăieri nu găseşti în România. (Şi)Pentru ei mă gândesc să mai joc un an pentru Arad”.
Cât despre petrecerea aniversară, Monica Brosovszky ne-a spus: „Îmi doresc o mică petrecere dacă tot schimb prefixul. O voi amâna însă câteva zile, până ne întoarcem de la Alba Iulia, când sper să am ocazia să beau şampanie, alături de colegele de echipă, din cupa Ligii Europei Centrale”.
Ce ar mai fi de adăugat ? Doar atât: La Mulţi Ani, Puştoaico!
Citiți principiile noastre de moderare aici!