Având susţinerea primarului Ioan Jura şi a Consiliului Local, grupa de juniori D (născuţi 2007 sau mai mici) s-a pregătit, timp de o săptămână, la Băile Felix. În cantonamentul de la Hotel Nicoleta au fost prezenţi 17 copii din Socodor şi împrejurimi: Raul Stanciu, Alexandru Palfi, Liviu Osvath-Pelan, Daniel Hojda, Rareş Popa, Damian Chiş, Laurenţiu Buliga, Filip Rogojinaru, Alexandru Simeny, Leontin Darius Simina, Sorin Cojocaru, Cristian Barani, Andrei Dihel, Vlad Şipoş, Andrei Nădăban, Cristian Călău şi Vlad Mihuţ. Coordonaţi de Tibor Darazs, Răzvan Vaida şi Leintin Simina.
„Este primul cantonament de care beneficiază o echipă de juniori din Socodor, mulţumită primarului Ioan Jura, care a susţinut alocarea banilor din bugetul Primăriei pentru această acţiune. Sperăm să devină o tradiţie, iar juniorii să mai aibă parte de astfel de experimente. Avem o echipă frumoasă, calificată în play-off-ul Campionatului Judeţean de juniori D, unde ne batem cu cluburi precum UTA, Atletico sau Viitorul, unde aria de selecţie este mult mai generoasă” – ne-a declarat Petrică Crişan, preşedintele ACS Socodor, cel care a fost prezent, timp de două zile, în mijlocul copiilor în cantonamentul de la Băile Felix.
Tot acolo va ajunge şi echipa de seniori, în perioada 17-23 februarie, perioada centralizată încheindu-se cu participarea la turneul final al Campionatului Judeţean de futsal (Macea, 24 februarie). La capitolul sosiri, notăm doar numele lui Chiş (ex-Crişul Chişineu Criş), iar la despărţiri pe cel al lui Tulcan (Macea). În privinţa obiectivului, Petrică Crişan spune: „Îmbunătăţirea jocului şi închegarea unei echipe competitive, care în viitorul sezon să se numere printre protagonistele fotbalului judeţean”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!