Sebiș. „Meciul anului” în C4 se desfășoară sâmbătă, pe arena „Motorul”, de la ora 15. Național Sebiș vrea să câștige în fața UTA-ei și să se distanțeze la șapte puncte în fruntea clasamentului. Antrenorul Abrudean spune că totul este posibil, mai ales că echipa sa va beneficia și de sprijinul fanilor. Asta, chiar dacă scandalul biletelor pentru sebișeni este în floare, UTA oferind doar 5% suporterilor echipei Național, exact atât cât prevede regulamentul.
Atitudine și concentrare
De la bun început, antrenorul echipei Național Sebiș a spus că vine la Arad să dea lovitura. „Venim să jucăm fotbal și să câștigăm. E drept, va fi foarte dificil, căci adversarul are jucători de mare valoare în fiecare compartiment. Va conta cât de concentrați vor fi elevii mei, însă îi simt doar cu gândul la ce au de făcut sâmbătă. Trebuie să avem o formă de moment foarte bună, să avem atitudine, băieții sunt motivați. Dacă toate acestea le avem la noi, le vom contracara punctele forte și vom câștiga” – a spus Abrudean.
Și ei au punctele lor forte
Pe de altă parte, tehnicianul sebișean spune că și Național are în mânecă „ași”, pentru îndeplinirea obiectivului. „Cred că și noi avem puncte forte, deoarece sunt jucători de valoare, experimentați, și la Național Sebiș. Sperăm să profităm de acest lucru, să ne punem strategia în aplicare și să câștigăm” – a completat Abrudean.
Problema fanilor
Scandalul biletelor pentru sebișeni este în floare, dar antrenorul Abrudean nu comentează. „Nu-i treaba mea, însă sunt sigur că vom avea foarte mulți susținători la acest meci. Vor fi oameni din Sebiș, dar și din localitățile din jurul orașului. Dacă doar 45 se permite în partea cu galeria, cred că restul își vor procura biletele în alte sectoare ale arenei” – a conchis Adrian Abrudean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!