CIOROGÂRLA. Piroș Security Arad luptă miercuri, de la ora 14, pentru a doua calificare consecutivă în semifinalele Cupei României. Arădencele joacă la Ciorogârla cu AFC Fair Play Joc Cinstit. Bucureștencele găzduiesc partida pentru că au fost mai jos în clasamentul Ligii 1 de anul trecut.
Pentru elevele lui Dan Cuedan va fi o ocazie bună să demonstreze că meritau mai mult să joace în prima grupă valorică din a doua fază a Ligii 1 de fotbal feminin. Fair Play a prins ultimul loc de play-off, având un punct în fața arădencelor. A fost decisivă victoria la „masa verde” de la Odorheiu Secuiesc, când n-a fost ambulanța în penultima etapă a sezonului regular, iar în ultima rundă Piroș n-a reușit să obțină pe teren rezultatul de care avea nevoie.
Va fi a doua confruntare stagională între Fair Play și Piroș. Prima a avut loc în etapa a 5-a din sezonul regular, „leoaicele” câștigând cu 4-1 pe propriul teren. Cuedan a abordat ultimul joc din campionat, de duminică, cu gândul la meciul din sferturile Cupei României. A făcut două schimbări în partea a doua, iar echipa sa a cedat primele puncte în play-out, după 2-2 acasă cu Banat Girls. 12 jucătoare fac deplasarea la duelul din Cupă, iar antrenorul arădencelor speră că fetele sale vor lua un avantaj important în primele 70 de minute, pentru că există riscul să cadă fizic pe final.
Jucătoarele de la Fair Play sunt mai proaspete, deoarece n-au jucat în ultima etapă din play-off, când clubul n-a asigurat asistența medicală corespunzătoare cu Heniu Prundu Bârgăului. Bucureștencele au pierdut toate cele șase meciuri pe care le-au jucat în play-off, în timp ce arădencele au 6 victorii pe lângă egalul din ultima rundă.
Drumul în cupă
Piroș Security Arad a trecut cu 2-0 de Politehnica Timișoara, în deplasare, în turul doi, din luna noiembrie. Tot pe terenul rivalei au jucat arădencele și în optimi, când au învins cu 3-0 pe Banat Girls. AFC Fair Play a câștigat cu 4-0 în turul doi cu ACS Dream Team, echipă din liga secundă. Fair Play a jucat și în optimile din aprilie cu o formație din al doilea eșalon, câștigând cu 10-0 pe terenul lui Atletic Club Onix 2010.
Celelalte sferturi programează miercuri duelurile: ACS Selena ȘN Constanța – ACS Vasas Femina FC (de la ora 10), CSM Alexandria – AFC Universitatea Olimpia Cluj (de la ora 11) și ACS Navobi Iași – ACS Heniu Prundu Bârgăului (de la ora 17).
Piroș caută a doua calificare la rând în careul de ași al Cupei României. În ediția precedentă a câștigat cu 3-1 în deplasare cu ACS Selena ȘN Constanța în sferturi și în penultimul act ceda cu 0-3 cu campioana Universitatea Olimpia Cluj, care a câștigat Cupa. Din 2016 încoace, „leoaicele” au mai ajuns în semifinale în 2018, când treceau cu 7-1 acasă de Navobi Iași în sferturi, după care aveau să fie învinse de CSȘ Târgoviște, care câștiga trofeul. În 2020, Piroș s-a calificat în sferturi, dar competiția a fost oprită de pandemie. Fair Play a pierdut în sferturi în 2019 și în 2018. În 2016 a obținut calificarea în semifinale, dar a pierdut la un scor record, 0-26 la ASA 2013 Târgu Mureș, după ce cu un an înainte pierdea cu 0-5 în aceeași fază cu aceeași echipă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!